Localitatea cu cea mai întinsă suprafață din întreg județul Olt, similară cu cea a Capitalei, se zbate astăzi să-și păstreze tinerii acasă, în condițiile în care apartamentele de la blocuri sunt nelocuite în proporție de aproape 50%, iar în cele 11 sate componente majoritatea căilor de acces sunt neasfaltate, potrivit declarațiilor primarului orașului Scornicești, Cătălin Davidescu.
Edilul afirmă că după 1989 Scorniceștiul a cunoscut un regres economic evident, rând pe rând au fost închise fabricile din industria ușoară, dar și fabrica de pâine, s-a restrâns activitatea la fabrica de piese auto de la peste 1.000 de angajați la mai puțin de 40, a fost închisă fabrica de bere, și-au restrâns activitatea unitățile de confecții textile, care mai acum aproximativ 1.200 de angajați în total. Alte câteva sute de persoane mai lucrează, potrivit primarului, la ferma avicolă, la fabrica de procesare a cărnii și la firme mai mici.
„Obiectivul nostru este să atragem investitori, să fie create locuri de muncă și să fie perspective pentru tineri, pentru că vârfurile pleacă, după ce merg la facultate nu se mai întorc la Scornicești, rămân la București, în alte orașe mari, pleacă în străinătate”, spune Davidescu.
Potrivit acestuia, în ultimii 25 de ani Scorniceștiul a fost ocolit atât de investitori privați, cât și de investițiile publice, chiar dacă în anii 2004 — 2009 pentru localitate au fost alocate fonduri de aproape 60 de milioane lei, pentru că banii respectivi au fost risipiți și irosiți.
„În anii 2004-2009 s-au alocat fonduri publice masive pentru Scornicești, 60 de milioane de lei în total și nu se vede nimic, au fost făcute trei blocuri ANL și două blocuri de locuințe sociale. Sala de sport, o altă investiție publică de după 1990, a fost construită în anii 2003-2004. În rest nimic, pentru reabilitarea bulevardului Muncii, care pe o porțiune de câteva zeci de metri a rămas încă nefinalizat, s-a contractat un credit de la bancă în valoare un milion de euro. Iar blocurile sunt locuite numai în proporție de aproximativ 50% pentru că tinerii — și nu numai ei — au plecat în alte părți în căutarea unor locuri de muncă mai bune. Semnificativ după 1990 s-a mai făcut și sistemul de alimentare cu apă în Scornicești, în zona centrală și nu în celelalte sate. Acum în ultimii ani am mai făcut câte ceva, am reabilitat sediul primăriei, o stradă pe o porțiune de cinci kilometri, dar nu e de ajuns pentru că în continuare Scorniceștiul este o zonă rurală în proporție de 90%, cu ulițe, fără sistem de alimentare cu apă și canalizare. Scorniceștiul este un oraș cu o economie subdezvoltată”, conchide primarul.
Cum schimbări radicale nu s-au petrecut în Scornicești în ultimii 25 de ani, s-a conservat arhitectura orașului de dinainte de 1990 și în aceste condiții o incursiune în timp, în anii epocii comuniste, se face aproape involuntar, mai ales că nu departe de zona de blocuri este și casa natală a lui Nicolae Ceaușescu, bine conservată și uneori deschisă vizitatorilor.
Restaurată în 1978 și închisă publicului timp de aproape 18 ani, casa poate fi vizitată acum, prin grija lui Emil Bărbulescu, nepotul de soră al lui Nicolae Ceaușescu, dar numai dacă prin preajmă se află sau poate ajunge în timp rezonabil o cunoștință de-a acestuia care să însoțească vizitatorii. Fost comandant al Miliției județene, Emil Bărbulescu este fiul surorii lui Nicolae Ceaușescu, Elena Bărbulescu. Emil Bărbulescu a decis în 2007 să deschidă porțile casei în care s-a născut unchiul său și mai apoi a amplasat în fața vechii locuințe și un bust al acestuia.
„Scorniceștiul s-a schimbat cum s-a schimbat țara. Întâi au dărâmat tot și acum se fac eforturi să se construiască la loc. Era fabrică de piese auto, de confecții, de pâine, de bere, CAP… era mare. Era un concept de oraș agro-industrial și aveau tot ce le trebuia. (…) După 1989 au mai funcționat un an — doi o parte, iar acum mai sunt vreo două hale de găini. Erau multe ferme de pui și de porci, aveau tot ce le trebuia. Nu se mai pot reconstrui la nivelul acela. Mai este fabrica de confecții cam cu un sfert de muncitori din câți a avut. Mai sunt pe la stadion niște secții, sunt mici, pentru supraviețuire. Mai sunt și pe la Pulsor (fabrica de piese auto) vreo câțiva angajați. Fabrica de bere nu mai este. Bulevardul Muncii e aproximativ terminat, a mai rămas și acum o casă acolo. Unde trebuia să fie judecătorie e paragină. În 1989 terminaseră clădirea unde este Poliția acum, era destinată Parchetului, dar nu s-a mai făcut judecătorie”, face Emil Bărbulescu o trecere în revistă a schimbărilor produse în Scornicești în ultimii 25 de ani.
Cum construirea unor spații pentru unitate de pompieri, pentru parchet și pentru judecătorie era un proiect al său, el explică și contextul ridicării acelor imobile.
„Înainte de ’89 eu am decis să se facă judecătorie acolo, așa cum am decis și să se facă pompieri și parchet — erau în subordinea mea pompierii — pentru a degreva Slatina și pentru a deservi mai rapid localitățile din nordul județului. Terminaseră sediul procuraturii și acum acolo funcționează Poliția. Nu au mai avut fonduri după aceea să continue și apoi au abandonat definitiv proiectul privind judecătoria”, arată Bărbulescu.
El menționează că acesta a fost și singurul proiect pe care l-a avut pentru Scornicești și că de localitate, de dezvoltarea acesteia se ocupau părinții săi, Elena și Lică Bărbulescu, însă, deși inițiativa le aparținea, aveau întotdeauna aprobarea lui Nicolae Ceaușescu.
„Mama, tata se ocupau de Scornicești. (…) Eu am spus că nu s-a implicat (n.r. Nicolae Ceaușescu) și s-a înțeles greșit. Eu am spus că n-a avut inițiativa, dar fiecare pas pe care l-au făcut părinții mei i l-au spus în cel mai mic detaliu. (…) El (n.r. Ceaușescu) venea la inaugurări la întreprinderile acestea, a intrat, i-a arătat, i s-a explicat”, afirmă Emil Bărbulescu.
Nepotul fostului lider comunist își amintește că a fost și o propunere pe care unchiul său nu a acceptat-o.
„Îmi amintesc — de când eram mai mic — că i-a zis tata că vrea să facă o altă șosea principală ca asta (Bulevardul Muncii) să rămână — avea el cu mama în gând — să rămână pietonală, să se plimbe oamenii pe bulevard. Discuția asta s-a purtat la noi acasă, eram acasă. Și atunci a chemat aghiotanții și a zis că vrea să vorbească cu oamenii din Scornicești. Atunci au strâns vreo trei-patru sute de oameni acolo, repede, și le-a vorbit de la balconul Căminului cultural și le-a spus: ‘Am auzit că vrea Lică să facă uite așa, nu-l lăsați, nu-l lăsați! Să rămână șoseaua principală!’ Și a dat-o și în poezii ‘eu pe unde mai vin acasă, că nu mai știu drumul’ „, adaugă Bărbulescu.
Acesta precizează că și de stadionul de 30.000 de locuri construit în anii ’80 a știut Nicolae Ceaușescu, chiar dacă în Scornicești se spune că a fost făcut fără știrea fostului lider comunist.
„Cu stadionul știu, pentru că a fost o discuție. Tata când a văzut tribuna oficială că se făcea, că era mult fier, sute de tone de fier, — eram eu cu el și cu Gheorghe (Gheorghe Bărbulescu, fratele lui Lică) — care a spus: ce faceți dacă vine — că trebuia să vină — și când o vedea că am băgat ăstea aici și n-am băgat în construcții să vedeți ce iese. Nu mai faceți! A plecat tata, Gheorghe Bărbulescu, fratele tatei, m-a întrebat ce facem. Și i-am spus: fă-l că răspund eu. Și s-a făcut, a venit, nici măcar n-a întrebat. Am fost chiar frustrat, măcar să fi mințit și eu ceva. Nu, nici măcar n-a întrebat”, își amintește Emil Bărbulescu.
El spune că îi pare rău acum că a fost construit stadionul.
„Stadionul acela nu se făcea dacă nu-l aprobam. Îmi pare rău că am aprobat să-l facă. Și așa nu eram de acord, considerând că e orașul prea mic pentru o echipă de fotbal de Divizia A. (…) Ceaușescu se uita la echipa națională, dar n-a întrebat niciodată de echipa de la Scornicești. Nu se justifica acel stadion. Fratele tatei era cu fotbalul, el a dorit să facă. Eu voiam să joace la Slatina. Numele eu l-am schimbat din FC Viitorul Scornicești în FC Olt. Veneau la meciuri, dar veneau din Slatina. N-avea Scorniceștiul nici public. Când era cu Craiova era super ocupat, dar veneau de la Craiova mulți, oltenii erau suporteri înfocați. Dar nu se justifica investiția”, consideră Bărbulescu.
Nepotul lui Nicolae Ceaușescu a explicat și cum a ajuns Scorniceștiul din localitate mică una atât de întinsă și apoi oraș — în anii ’70 administrațiile locale și șefii de la cooperativele agricole din comunele și satele limitrofe au vrut să fie sate ale comunei Scornicești considerând că vor avea astfel avantaje și l-au convins pe Lică Bărbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceaușescu, de aceasta.
„Cei din satele din preajmă l-au lămurit pe tata, că el se ocupa de CAP la Scornicești, că le convenea mai mult să aparțină de acest CAP. De prin ’70 s-au alipit satele de Scornicești pentru că era mai puternică și cei din zonele apropiate au vrut să aparțină de Scornicești și l-au convins pe tata. Și tata a stat mult până a acceptat unirea satelor din jur cu Scorniceștiul, pentru că era mai mult de muncă, dar nu și fonduri mai mari. Se mărea foarte mult suprafața CAP-ului. L-au convins în câțiva ani. (…) Apoi în ’89 a devenit oraș, a fost un pas firesc, îndeplinea condițiile de oraș agro-industrial”, precizează Bărbulescu.
Blocurile au fost construite treptat, începând timid, la finalul anilor 70′ și continuând în ritm mai rapid în anii ’80. Modelul blocurilor ca și modelul celor câteva zeci de vile identice arhitectural construite în apropierea casei natale a lui Ceaușescu a fost unul care să corespundă zonei cu pronunțat caracter agrar, pentru că liderul comunist sugerase să fie blocuri micuțe și nu clădiri impozante, nepotrivite. Subiectul dezvoltării Scorniceștiului a fost abordat, potrivit lui Emil Bărbulescu, și la o masă cu liderul comunist din Bulgaria, Todor Jivkov.
„A avut o discuție cu Jivkov la o masă, la cramă. (…) Jivkov a fost și la noi acasă, la casa bătrânească, era iarnă. Și la masă, i-a zis (n.r. să transforme Scornicești în oraș mare) — în Scornicești erau vreo două-trei blocuri atunci. Răspunsul a fost: ‘eu sunt președintele României, nu al Scorniceștiului. Tu dacă nu ai ce face, că îți fac rușii, îți faci Pravățul’, erau glume între ei. Nu puteau să facă nimic fără i se prezinte, erau direct interesați, spunându-i, aveau și ușile deschise. La blocuri, spre exemplu, a spus da, să faceți, dar să fie stilul de orășel, mai mici, că nu sunteți de blocuri mari, mai micuțe, cu acoperiș de țiglă. (…) Dacă Ceaușescu voia să facă Scorniceștiul oraș venea cu alte proiecte, făcea întreprinderi, îl făcea mai mare”, susține Emil Bărbulescu.
Potrivit acestuia, toate vilele din centrul orașului au fost construite de CAP-ul din localitate, pentru localnici, care au fost de acord la vremea respectivă să le fie demolate vechile locuințe, multe din chirpici, și să fie mutați la vile.
„Casele vechi, care erau vai de mama lor, au fost dărâmate și construite în locul lor vile, cele din centru, care au curtea lor, toate construite de CAP. Vilele — pentru localnici, blocurile — pentru angajați de la confecții, de la alte fabrici. Au fost mutați la vile, cu acceptul lor”, afirmă Bărbulescu.
Fostul comandant de Miliție spune că și biserica din Scornicești, de la cimitirul unde sunt înmormântați bunicii săi, a fost refăcută tot cu ajutorul familiei sale, a mamei, Elena Bărbulescu, în special și de aceea în biserică sunt pictați bunicii, părinții lui Nicolae Ceaușescu. Emil Bărbulescu susține și faptul că mama sa a ajutat în diferite moduri aproximativ 220 de biserici din județul Olt.
Acesta menționează că pentru Scornicești se începuse și un proiect de zonă balneo, pentru că au fost descoperite ape termale cu proprietăți similare celor de la Băile Felix și începuse și construcția complexului.
„Găsiseră ape termale și urma să fie făcută o stațiune la Stejaru (zonă a orașului în care funcționează un complex de cazare și restaurant). Făcuseră conducta de aducție și sus, la cramă, făcuseră complexul, în vara următoare (1990) trebuia dat în folosință și nu mai e nimic. Trebuia finalizată clădirea și făcute angajări. Nu știu de ce au renunțat”, a mai declarat Emil Bărbulescu.
Despre ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu la Scornicești, Emil Bărbulescu își amintește că a fost în anul 1989, primăvara, însă spune că în județ a mai venit unchiul său și toamna, la vânătoare, prilej cu care i-a observat preocuparea pentru situația externă și a mai înțeles că este dezinformat privind chestiuni interne.
„Ultima sa vizită în Olt a fost la vânătoare, dar nu știu dacă înainte sau după Congres. La Scornicești a venit în primăvara acelui an. La vânătoarea propriu-zisă eu nu participam, mergea doar el cu aghiotantul și cu șoferul. (…) Erau multe animale în păduri, se împușcau și mergeau la București, la un magazin, pentru public, ‘Vânătorul’ . Ultima dată când a venit la Reșca a fost și Bobu și Dăscălescu. Am vorbit atunci și despre ruși, era preocupat de situația internațională. Atunci am văzut și cât de dezinformat este. Atunci el ordonase să se dea pentru fiecare, pe cap de locuitor, 250 de kilograme de grâu. (…) Și a întrebat pe primul secretar: ai dat grâu? Și asta săracu’ — am dat — și mi-a făcut semn să tac, iar eu am râs. Nu dăduse, că nu avea de unde să dea. Și el (Nicolae Ceaușescu) știuse că s-a dat. Tata trebuia să-i spună, că era secretar cu agricultura. El i-a întrebat: Ce rezerve de grâu avem pe anul acesta? 32 de milioane de tone. S-a plimbat. ‘Problema e că eu sunt de la țară, nu aveți cum, nu aveți 32, aveți 16. Opt merg la export, opt milioane dați la lume. Am înțeles! Problema e că ei nu aveau decât opt”, povestește Emil Bărbulescu.
Acesta descrie și modul în care erau făcute raportările fictive privind cantitățile record ale recoltelor.
„Toți țineau la funcțiile lor și se întâmpla ca unul să facă norma, uite tata a fost la Olt. Tata fiind de specialitate făcea producții bune, pe corect. Și aveau teleconferințe și raportau. Ăia când îl auzeau, spuneau cât el ori mai mult ca el și atunci se înregistrau. Din opt milioane făcute raportaseră 32, de patru ori mai mult”, a mai afirmat Bărbulescu.
El are o explicație și pentru nesfârșitele cozi la alimente și pentru raționalizarea produselor, și anume că se făceau economii pentru a fi creată în 1990 o bancă internațională care să rivalizeze cu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.
O altă explicație ar fi pretențiile URSS în schimbul furnizării gazelor naturale de care depindeau marile fabrici românești.
„Se căutau soluții, toate restricțiile acestea economice trebuiau să țină până în vara lui ’90 când ar fi dat în folosință banca aceea internațională, care urma să fie concurenta FMI. Ar fi câștigat și românii dobânzi. (…) A fost o tâmpenie, oricum nu te lăsa nimeni să faci concurență Băncii Mondiale. Ceaușescu era conștient de restricții, în ’89 s-a dus mama să-l felicite de ziua lui și i-a spus că lor le arde de felicitări și lumea nu are ce mânca. El era obligat să dea la ruși că dacă nu le dădeau produse opreau gazele și fără gaze se oprea industria”, subliniază Emil Bărbulescu.
Despre perioada bună a localității Scornicești, Bărbulescu își mai amintește că aici veneau oameni din țară să se aprovizioneze, iar cel mai mare restaurant din oraș, cu o capacitate de 400 de locuri, erau permanent plin, încât și el avea nevoie de rezervare pentru a putea ocupa un loc.
Fostul comandant al Miliției din Olt a mai relatat și faptul că personalul din paza unchiului său nu lua în calcul posibilitatea unui atentat. „Nu a fost niciun atentat. Paza era foarte slabă, ai lui, din gardă, își făcuseră echipă de tenis. Când a venit Gorbaciov și au auzit ăia din gardă care sunt măsurile au înnebunit, să întoarcă avionul din drum. Serviciile secrete rusești au asigurat ei paza la venirea lui Gorbaciov. (…) El (n.r. Ceaușescu) primea scrisori, la o vizită a primit 80 de scrisori și a ordonat să nu mai fie opriți oamenii care doreau să îi dea scrisori”, a mai arătat Bărbulescu.
El a vorbit și despre căderea regimului comunist.
„Am știut că s-a terminat de luni (18 decembrie 1989) în momentul în care mi s-a raportat că la Timișoara s-a tras. Am fost sigur că dacă un mort a fost, s-a terminat cu noi”, spune acesta.
Decembrie 1989 a însemnat pentru Emil Bărbulescu, după cum el însuși susține, transformarea sa „din comandant în condamnat”.
„La noi erau câțiva pe stradă. Vinerea dimineața am fost până la 12 (la Miliție), am depus armamentul și am plecat. (…) Au venit și m-au luat pe 24 (n.r. decembrie 1989), cu un tab al armatei. Am fost la Slatina în arest la câțiva metri de locul în care fusesem comandant. (…) Din punct de vedere social eu am murit în 1989, dacă am fost îndosariat acolo ca inamic al poporului, la mine s-a terminat totul”, a mai spus Bărbulescu, pe un ton resemnat.
El a subliniat că viața sa a fost și rămâne legată de Scornicești, unde locuiește acum și de unde nu a putut să plece definitiv, deși după 1990 a stat timp de un an în Germania. Spune că nu are viață socială, se rezumă la a ieși pentru cumpărături și evită discuțiile.
Emil Bărbulescu a scris două volume cu titlul „Nicolae Ceaușescu a fost unchiul meu”, în paginile cărților fiind „adevărurile” sale care pot contribui la înțelegerea evenimentelor din decembrie 1989, a adevărului privind acest moment din istoria României, după cum afirma în momentul lansării ultimei cărți, în decembrie 2011.
Foto: (c) Cristina MATEI / AGERPRES ARHIVĂ
AGERPRES/(A, AS — autor: Cristina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu)