Privind în ansamblu, cartea lui C. Voinescu, „Facă-se voia ta!”, apărută săptămâna trecută la editura Hoffman, este o colectie de foiletoane, construite în spiritul fabulei, dar fără o morală la vedere. Lumea observată e aceea a actualitătii noastre. România de azi, pare să ne sugereze autorul, e o tară răsturnată, în care scena politică e confiscată de politicieni demagogi si fanfaroni, iar spatiul public, sufocat de fite de Dorobanti, spărgându-se-n figuri, si de băieti „destepti”, cu ochelari de soare spânzurati pe crestet si cu pielea cotropită de tatuaje indecente. Tonul ales e cel jovial si neutru, Voinescu dându-ne impresia că nu e deloc scandalizat de miscarea noneroilor săi, le împrumută argoul, se simte în largul său între ei, putându-i însoti, cu o sintagmă a lui Al. Paleologu, chiar la o bere… Dar dincolo de aceste aparente, din toate textele se simt o amărăciune si un strigăt, autorul deplângând starea moralitătii noastre, absenta gravă a modelelor adevărate, înlocuirea modelului cultural cu cel de succes etc. Hazul gratuit al cărtii e doar pe deasupra, căci dedesupt, cum ar spune Arghezi, se simte mereu o intentie terapeutică. Voinescu are ceea ce se cheamă iuteala valahă a cuvântului si, acceptându-ni-se proportiile în comparatie, e un Tantal al zilelor noastre: cel din vechime pe ce se punea mâna se făcea aur, Voinescu, pe ce îsi fixează cuvântul vitriolant si anatema, se face zgură… Ca scriitură, nu va scăpa nimănui tonul viril, mâna sigură, exactitatea scrupuloasă si perfecta stăpânire a limbii la cel care ne-a fost până mai ieri un coleg merituos si un sacerdot al limbii române. Figura care îl prinde cel mai bine pe Voinescu e enumeratia torentială, fapt evident mai ales în secventele de festin flămând de popor flămând, din care n-a mai rămas decât instinctul foamei si cel al reproducerii. Închei cu o mentiune specială pentru partea a doua a cărtii, un „giudet al trupului cu sufletul”, în spiritul unuia dintre eseurile lui Cantemir, oarecum, în care marile apoftegme ale Bibliei sunt răstălmăcite demitizant si-n care Dumnezeu cobora, în sfârsit, printre noi si chiar iese la un pepsi, agasat de munca birocratică în birourile de primire în regim de urgentă în rai a sufletelor noastre…
Nicolae Drăghici – Linia Intai