Carte postmodernă, lansată la Slatina

Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu“ din Slatina a găzduit miercuri lansarea cărţii „Solstiţiu de vară“ a profesorului Florin Chintescu. Lucrarea propune un procedeu de redactare care poate fi considerat ciudat – derapajul de memorie.
Prieteni, apropiaţi şi cunoscuţi ai scriitorului oltean Florin Chintescu s-au strâns miercuri la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu“ din Slatina pentru lansarea celei mai recente cărţi a acestuia. Sub titlul „Solstiţiu de vară“, autorul propune o carte care pentru cititorii obişnuiţi cu literatura tradiţională poată părea ciudată. Tehnica redactării este derapajul de memorie, o tehnică literară postmodernă pe care scriitorul o experimentează pentru prima dată şi care a fost inventată în secolul al IX-lea de francezul Édouard Dujardin. „Într-adevăr, cartea este ciudată. În sensul că ea nu este o carte realizată în tradiţia pe care o ştiu cei mai mulţi în privinţa ştiută în literatură. Se bazează pe un principiu care se numeşte derapajul memoriei şi care are explicaţia că, atunci când citeşti un text, ajungi în josul paginii şi constaţi că nu ai înţeles nimic pentru că te gândeai în altă parte; atunci reiei lectura din partea de sus a paginii. Derapajul de memorie nu l-am inventat eu – originalitatea acestei cărţi, aş putea să afirm că este dubitabilă – acest procedeu l-a inventat francezul Edouard Dujardin în secolul XIX. Eu am luat acest procedeu de la James Joyce, despre care ştiu că l-a luat de la Dujardin“, a explicat Chintescu.„E cea mai ciudată carte pe care am publicat-o“

Andi Barcan, editorul cărţii „Solstiţiu de vară“, a mărturisit că aceasta este una dintre cele mai neobişnuite şi nonconformiste lucrări pe care editura pe care o conduce le-a scos vreodată. „E cea mai ciudată carte pe care am publicat-o“, a concluzionat el.
În lucrarea lui Florin Chintescu, cititorul va constata lipsa oricărui semn de punctuaţie. În prima parte a cărţii sunt 117 pagini de text continuu, existând şi pasaje de semne care aparent nu au nici un sens. Cartea are şi o parte secundă în care textele din prima parte, care aveau trimiteri, sunt explicate. Scriitorul mărturiseşte că, dacă ar fi folosit metatextul tradiţional, s-ar fi întins pe zeci de pagini cu explicaţii. „Partea a doua a cărţii este scrisă în mod normal şi este o explicaţie a primei părţi. Se numeşte addenda şi conţine explicaţii despre tot ce apare în prima parte a cărţii“, a explicat Chintescu.